Autoritățile locale de la Sectorul 2 din București vor să îi ademenească pe români la centrul de vaccinare de la Obor cu miros de mici la grătar, în timp ce cel mai mare producător de bere din Statele Unite a anunțat că le face cinste cu o bere tuturor americanilor, de Ziua Națională, dacă se obține pragul de 70 la sută din populație vaccinată.
Și președintele Joe Biden le-a transmis americanilor într-un discurs că până pe 4 iulie trebuie să își recâștige independența prin vaccinare și a enumerat toate ofertele puse la dispoziție în schimbul imunizării: de la câștiguri la loterie de 1 milion de dolari, până la arme, camioane și intrări gratuite la meciurile NBA sau la competițiile NASCAR. Le regăsiți în videoclipul de mai jos, după minutul 10.
Scopul este bineînțeles ca toată lumea să poată reveni cât mai curând la viața de dinainte de pandemie, să călătorească liber și fără teamă!
Adaugă comentariu