Autoritățile spaniole vor investi peste 8 milioane de euro în una dintre cele mai mari campanii de promovare a turismului iberic în Marea Britanie. You deserve Spain este sloganul prin care britanicii sunt invitați să se relaxeze și să descopere frumusețile Spaniei. Campania va fi axată pe promovarea în mediul online a destinațiilor turistice pe care le are Spania precum și prin amplasarea în premieră a unui ecran uriaș în Piccadilly Circus din Londra.
Anunțul a fost făcut de ministrul spaniol al turismului, María Reyes Marotocare care a declarat cu această ocazie că începând cu data de 20 mai, turiștii britanici vor putea călătorii în Spania fără a fi obligați să prezinte un test PCR negativ.
Pentru a garanta siguranța turiștilor, autoritățile spaniole se bazează și pe două sisteme de siguranță menite a garanta sănătatea turiștilor. Astfel primul sistem este cel al viitorului certificatul digital verde al Uniunii Europene, care din luna iunie va arăta dacă titularul a fost vaccinat, testat sau recent recuperat de Covid în timp cel de al doilea mecanism de protecție este legat de viitoarele recomandări ale Uniunii privind călătorii din țări din afara blocului comunitar.
Pe de altă parte guvernul britanic a introdus recent Spania în categoria chihlimbar, ceea ce înseamnă că cei care se întorc în Marea Britanie vor trebui să facă o carantină timp de 10 zile și vor fi obligați să facă și două teste Covid. O nouă actualizare a acestei liste va fi făcută de autoritățile britanice pe data de 17 mai când se așteaptă ca Spania să fie introdusă pe lista destinațiilor verzi.
Adaugă comentariu