Ridicarea carantinei de 10 zile pentru cei care se întorc din țările aflate pe lista roșie a Marii Britanii va fi ridicată doar pentru persoanele care au ambele doze de vaccin și doar pentru Europa.
Astfel, persoanele vaccinate care vor pleca în luna august în vacanță nu vor mai face carantină la întoarcere. Totuși aceleași surse au precizat că se discută despre efectuarea unor teste PCR, zilnic, însă se așteaptă decizia NHS care nu consideră deocamdată că este oportun din punct de vedere medical.
Până acum 6 milioane de britanici și-au descărcat aplicația prin care au cerut certificatul de vaccinare pentru a putea călători.
Ambasadorii Marii Britanii din Europa au fost rugați să discute cu autoritățile pentru ridicarea restricțiilor pentru britanici, după ce tot mai multe țări au început să ceară teste PCR sau chiar carantină, printre care Italia, Belgia si Spania. În ultimele 24 de ore în Marea Britanie au fost raportate 29 de mii de noi cazuri de infectare cu COVID. Autoritățile sanitare pun datele pe seama tulpinei Delta extrem de contagioase, dar și pe faptul că mulți refuză să poarte mască și nu mai vor să respecte măsurile sanitare.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi informații te invităm să dai un like paginii noastre de facebook.
Adaugă comentariu